După finalizarea celor patru ani de studiu, 63 de elevi de gimnaziu și 29 de elevi de liceu din Olt, aflați în grija statului au susținut cele mai importante examene ale vieții. Potrivit conducerii DGASPC Olt, rata de promovabilitate în rândul acestor tineri a fost una slabă.
Sunt însă și copii care au reușit să finalizeze examenul cu note foarte bune. Este și cazul Ioanei Nicolae, o tânără absolventă a Liceului „Ștefan Diaconescu” din Potcoava. Ioana a aflat recent că a fost admisă la Facultatea de Drept din Pitești, pe locurile fără taxă, dar visul ei este să devină polițistă.
Adolescenții care vor reuși să urmeze cursurile unei unități de învățământ superior vor fi susținuți financiar de instituția olteană, până la finalizarea acestora.