Și în acest an, Poliția Română a luat măsuri suplimentare privind siguranța cetățenilor aflați la mare, în sezonul estival. Astfel, peste 180 de polițiști din toate județele vor fi delegați și vor acționa suplimentar, în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în siguranță. Din județul Olt, au plecat deja 11 polițiști din Slatina, care îi vor sprijini pe ceilalți colegi aflați în misiune.
Pe durata întregului sezon estival, oamenii legii vor desfășura activități pentru combaterea infracționalității stradale, traficului și consumului de droguri, prostituției și proxenetismului. În plus, ei vor monitoriza permanent stările conflictuale și persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv. Agentul șef adjunct Mădălina Barbu, de la Poliția municipiului Slatina, se află printre polițiștii care au participat la misiunile desfășurate pe litoral.
Principala cauză a numărului mare de furturi o reprezintă neatenția turiștilor, care își lasă nesupravegheate bunuri de valoare pe plajă sau în camera de hotel.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în acesată perioadă vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din autoturime, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.