15 mai a fost ultima zi în care fermierii olteni și-au putut depune cererea unică de plată, fără a fi penalizați. Potrivit datelor centralizate de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Olt, la nivelul județului, față de 2018, se constată o scădere a numărului de fermieri înregistrați, dar o creștere a suprafeței pentru care se solicită acest drept.
Aproximativ 800 dintre fermierii care au depus cererea unică de plată vor fi verificați de specialiștii APIA Olt, cei mai mulți fiind supuși controlului prin teledetecție.
Potrivit reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Olt, controalele pe teren se vor finaliza până la sfârșitul lunii septembrie, iar cele prin teledetecție până la finele anului. Fermierii care nu se află printre cei eșantionați vor intra în posesia avansului după jumătatea lunii octombrie. Termenul final până la care se vor face toate plățile este 30 iunie 2020.