Serviciul de Pașapoarte Olt funcționează după un program special, în perioada verii. Dacă până acum, ghișeele erau deschise de la 8.00, până la ora 16.00, de săptămâna aceasta angajații serviciului vor sta la muncă până spre seară. Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul populației, întrucât în această perioadă numărul solicitărilor este mare.
Majoritatea servicilor de pașapoarte din țară vor funcționa după program prelungit, în această perioadă.
Șeful Serviciului de Pașapoarte Olt spune că, zilnic, sunt peste 100 de solicitări pentru eliberarea de pașapoarte electronice și temporare. Chiar și așa, serviciul nu este foarte aglomerat, iar programările și eliberărilre merg repede, față de alte județe, cum ar și Timiș, spre exemplu, unde se așteaptă chiar și trei luni.
De luna viitoare, însă, angajații serviciului de așteaptă la un număr mult mai mare de solicitări.
Cele mai multe programări se fac online. Oamenii s-au obișnuit cu această modalitate, care îi scapă de un drum în plus și așteptarea pe la ghișee.