Urmează zile caniculare, iar medicii pregătesc populația, pentru a trece mai ușor peste această perioadă. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt au transmis un comunicat în care sunt prezentate măsurile de prevenire a efectelor caniculei asupra stării de sănătate a oamenilor. Sunt vizați vârstnicii, mai ales cei cu afecțiuni medicale, dar și copiii, care trebuie mereu supravegheați. Temperaturile ridicate le pot înrăutăți bruc starea de sănătate. Iată cum pot trece mai ușor peste zilele caniculare:
Deși consumul de lichide este indicat, unele băuturi sunt total interzise, în zilele călduroase.
De asemenea, putem să limităm creșterea temperaturii în locuințe, chiar dacă nu avem apart de aer condiționat. Ferestrele trebuie ținute închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuință. Pot fi deschise ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme. Stingeți sau scădeți intensitatea luminii artificiale și închideți orice aparat electro-casnic de care nu aveți nevoie pentru că și acestea degajă inutil căldură.