De la lupta cu incendiile la cea cu probele sportive. Pompierii olteni de la Serviciile Voluntare și Private pentru Situații de Urgență s-au aflat, astăzi, în competiție. Au participat la concursul județean, în cadrul căruia au avut de trecut mai multe probe de viteză și îndemânare. Competiția s-a desfășurat pe stadionul „Metalurgistul“ din Slatina.
Concursul a devenit deja o tradiție, care va continua și în anii următori, spun reprezentanții ISU Olt. Obiectivul îl reprezintă pregătirea salvatorilor, pentru intervențiile la care participă în fiecare zi.
Pompierii care s-au aflat pe primele trei locuri au primit diplome și cupe din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.