Județul Olt se află sub două coduri de inudații, care vizează Bazinul Dunării. Prima, cea de cod galben este valabilă în perioada 5 iunie, ora 16.00 - 15 iunie, ora 16.00, iar cealaltă, de cod portocaliu, în perioada 7 iunie, ora 16.00 - 13 iunie, ora 16.00. Fenomenele preconizate sunt creșteri de debite și niveluri, cu depășirea cotelor de apărare. La Corabia, Dunărea a inundat deja o parte din terenul aflat în luncă.
Întrucât nivelul apei este în creștere, autoritățile sunt în alertă. Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Adi Barbu, a mers astăzi la Corabia, pentru a vedea care este situația.
Avertizările au fost transmise către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență ale localităților aflate în pericol de inundații, respectiv: Corabia, Gârcov, Gura Padinii, Orlea, Grojdibodu și Ianca.