Elevii care termină liceul și care nu doresc să urmeze cursurile unei unități de învățământ de nivel superior au posibilitatea să fie consiliați de specialiști, astfel încât să își poată găsi un loc de muncă potrivit. Pentru a beneficia de acest ajutor, tinerii trebuie să se înregistreze la AJOFM Olt, într-un interval de două luni de la finalizarea studiilor.
Pe lângă consiliere, absolvenții vor primi din partea statului și ajutorul de șomaj. Pentru elevii care nu au situația școlară încheiată la unele discipline, termenul de 60 de zile pentru înregistrare în baza de date a AJOFM începe de la data promovării examenului de corigență.
Absolvenții promoției 2019 care doresc să se înregistreze în evidențele instituției, pentru a beneficia de șomaj sau consiliere, trebuie să depună un dosar cu mai multe documente. Deși anul școlar s-a încheiat pentru cei de clasa a XII-a, până acum niciun absolvent oltean nu a solicitat ajutorul agenției.