Emoții și multă determinare pentru elevii care au participat, astăzi, la cea de-a XI-a ediție a concursului județean „Prietenii Pompierilor“. Competiția s-a desfășurat în municipiul Slatina, iar la start s-au adunat elevi de la mai multe unități de învățământ din Slatina, dar și din Caracal și Drăgănești Olt. Evenimentul, devenit deja o tradiție, a fost organizat de Palatul Copiilor „Adrian Băran“.
După ce au răspuns la întrebările grilă, elevii au fost pregătiți de pompieri pentru proba practică. Viteză și îndemânare au fost cele două condiții esențiale, pentru obținerea unui rezultat bun.
Unii dintre concurenți s-au aflat la prima participare, iar emoțiile i-au cam încurcat. Chiar și așa, toate echipajele au luptat strâns pentru locul I.
Locul I a fost câștigat de elevii de la Școala Gimnazială nr. 3 din Slatina, pe locul II s-au aflat cei de la Liceul „Tudor Vladimirescu“ din Drăgănești Olt, iar pe III, copiii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu“ din Slatina.