Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Ambulanța, chemată să salveze un manechin
10.04.2019
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 495

Teribilism sau inconștiență? O glumă proastă, care a pus ambulanța pe drumuri degeaba, ar fi putut costa viața unui om. Vineri noapte, o salvare a fost solicitată la Piatra Olt pentru un accident de circulație. Ajuns acolo, echipajul a găsit un manechin, ce purta haine de bărbat, așezat cu fața în jos, și care părea a fi o victimă. Medicii de la Ambulanță spun că astfel de glume proaste sunt foarte periculoase, pentru că în cazul unui apel real, salvarea ar fi putut ajunge cu întârziere.


Inconștiență criminală, la Piatra Olt. O ambulanță care a fost chemată la un accident de circulație a găsit la fața locului un manechin. Angajații Ambulanței l-au luat, l-au pus pe tragă și l-au fotografiat, iar acum fac apel la cetățeni să nu se joace cu astfel de glume proaste, pentru că este foarte periculos. Un om care chiar are nevoie de ajutor și cheamă salvarea, ar putea muri în așteptarea acesteia, în timp ce echipajul întârzie din cauza unei farse.
Cazul de vineri noapte i-a șocat până și pe angajații Serviciului de Ambulanță Olt. Cel care a dus manechinul în mijlocul drumului a pus totul la punct în detaliu. Mai mult, nu este singurul caz de acest fel petrecut în județul Olt.
Apelul la 112 a fost făcut de un cetățean care trecea prin zonă și care a crezut că este vorba despre un om mort sau rănit. Nu se știe deocamdată de cine a pus manechinul acolo, poliția nereușind să îl identifice.
În cazul de la Piatra Olt, Ambulanța a pierdut o oră. Timp prețios, în care ar fi putut salva o viață.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE