Directorul general al ALRO, Gheorghe Dobra și alți reprezentanți din conducerea companiei au stat astăzi la masa negocierilor, alături de liderii celor două sindicate mari, Aluministul și Alprom. Discuțiile au avut loc la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Reprezentanții salariaților spun însă că nu se poate vorbi deocamdată despre stingerea conflictului de muncă. Oamenii continuă să își manifeste nemulțumirile, o parte din ei fiind prezenți astăzi la sediul ITM Olt, unde au avut loc primele negocieri.
ALRO are în prezent peste 2.500 de angajați în fabricile din Slatina. Oamenii se plâng că au salarii mici, chiar și de 1.600 de lei net pe lună, cu tot cu ore de noapte și ore suplimentare. Ei cer o creștere salarială de 800 de lei brut pe lună, în timp ce conducerea a oferit inițial doar jumătate din sumă.