Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Liceul Titulescu, în sărbătoare
05.12.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 917

E sărbătoare astăzi, la Liceul „Nicolae Titulescu”, din Slatina. Elevii și cadrele didactice sărbătoresc ziua școlii, iar pentru a marca acest moment au pregătit spectacole și expoziții. Elevii de la clasele cu profil pedagogic, dar și cei de la arte plastice și-au dovedit din nou talentul și măiestria și au realizat un film la Alba Iulia și o expoziție inedită de fotografie.


De la copiii din clasele primare și până la adolescenții din clasele de liceu, elevii Liceului „Nicolae Titulescu” au sărbătorit cu fast ziua școlii. Și-au împărțit activitățile între scena amfiteatrului și sălile de clase. Manifestările de anul acesta au fost organizate având ca temă principală Centenarul Marii Uniri. Așa că toată școala a răsunat de cântece patriotice, iar clasele și holurile au fost decorate cu lucrări realizate de elevi.
Pasionați de literatură și istorie, dar și de jurnalism, elevii de liceu au câștigat mare premiu la concursul „Sunt român”. Așa au reușit să ajungă la Alba Iulia, unde au realizat un film despre Marea Unire.
Iar elevii claselor de arte plastice au înfrumusețat holurile școlii cu o expoziție impresionantă de fotografii.

Mândri de școala lor sunt toți elevii, indiferent că vorbim de micii artiști sau de cei care studiază aici de mai bine de un deceniu.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE