În luna octombrie 2018, angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat 229 de controale, atât în domeniul relațiilor de muncă, dar și în domeniul securității și sănătății în muncă. Construcțiile, creșterea animalelor, comerțul cu amănuntul, panificație și agricultură au fost sectoarele vizate de verificări. Mai multe societăți au fost găsite cu nereguli pentru care s-au aplicat 146 de avertismente, dar și nouă amenzi, în valoare de aproape 230.000 lei.
Inspectorii de muncă au identificat zece persoane care desfășurau muncă nedeclarată. Este vorba despre patru ciobani și șase muncitori în construcții. Angajatorii lor au fost amendați cu 200.000 de lei. Alte nereguli descoperite de inspectorii ITM sunt:
-neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă;
-neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă;
-neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
-neefectuarea controlului medical periodic.
Controalele inspectorilor ITM vor continua și luna aceasta.