Noua Legea a pensiilor a fost publicată. Noutățile, dar și modul de aplicare au fost dezbătute în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei de Dialog Social. În proiectul de lege se prevede că, pentru pensionare, este necesară o vechime de minimum 15 ani. Persoanele care vor avea o vechime mai mică vor primi o indemnizație socială. Ca și în vechea lege, proiectul prevede tot patru categorii de pensii, unele dintre ele suferind anumite modificări.
În cazul pensiei de invaliditate, se redefinesc gradele, astfel încât beneficiarii să aibă posibilitatea de a desfășura anumite activități. Peste trei ani, atunci când va intra în vigoare noua lege, femeile care au realizat stagiul de cotizare minim și au născut trei copii vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu șase ani. O altă noutate adusă de proiectul de lege este că beneficiarii au posibilitatea să aleagă între pensie și indemnizația socială minimă.
Proiectul de Lege a pensiilor urmărește, printre altele, eliminarea nedreptăților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite.