În cadrul ședinței operative care a avut loc, ieri, la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, au fost purtate discuții și despre pregătirea drumurilor din județul Olt, pentru sezonul rece. Șeful Secției de Drumuri Naționale Slatina spune că lucrările au început deja și vor fi terminate până la începerea iernii.
Lucrările de reparații la drumurile naționale vor continua și în perioada următoare. Sunt porțiuni întregi de drumuri naționale deteriorate, pe unde autoturismele circulă cu dificultate.
Pe lângă plombări și lucrări de colmatare, angajații Secției de Drumuri Naționale Slatina vor reface și marcajele rutiere.
Până acum, lucrările au fost făcute cu bani din bugetul propriu al Secției de Drumuri Naționale Slatina, iar în perioada următoare vor fi solicitate fonduri pentru continuarea lucrărilor.