Direcția de Sănătate Publică oferă finanțare primăriilor pentru a plăti asistenți medicali comunitari. Aceștia au misiunea să îi ajute pe bolnavii aflați în dificultate să își procure medicamentele sau să ajungă la doctor. În Slatina, spre exemplu, sunt deocamdată trei persoane cu astfel de atribuții, care monitorizează atât cât pot persoanele singure care au probleme medicale.
Serviciul se va extinde, spun reprezentanții Direcției de Protecție și Asistență Socială Slatina, care vor să îi sprijine cât mai mult pe cei bolnavi și neajutorați.
Asistenții medicali comunitari le sunt de ajutor vârstnicilor care nu pot să ajungă la farmacie să își ia medicamentele, dar și celor înregistrați cu boli grave, care locuiesc singuri.
Și în multe sate aceste servicii funcționează, cel puțin pe hârtie. Ar fi peste 100 de asistenți medicali comunitari care ar trebui să aibă în grijă și bătrânii singuri și bolnavi. Dar sunt prea puține cazurile în care ei vin cu adevărat în curtea celor neajutorați, să le spună despre serviciile pe care le oferă.