„Familia este centrul societății”. Aceasta este ideea de la care au plecat reprezentanții fabricii de cabluri din Slatina, care au organizat duminică o mare petrecere la care au fost invitați să participe toți angajații din Slatina ai companiei, dar și familiile lor. Evenimentul a reunit părinți, copii și bunici care au petrecut împreună de dimineață și până după prânz. Mai întâi au fost invitați să se distreze cei mici, pentru care au fost aduse tobogane gonflabile, jucării, dar și animatoare care i-au transformat pe toți prichindeii în personaje de poveste. Au cântat, au dansat, au făcut gimnastică și au petrecut atât de frumos încât părinții și bunicii nu au putut să stea pe margine și s-au prins în jocul lor.
„Ziua familiei” a fost pentru cei din conducerea Prysmian un bun prilej să le spună angajaților că vor conta pe ei pentru dezvoltarea companiei.
De pe scenă, directorul de resurse umane le-a transmis angajaților să îi ajute să recruteze personal din rândul familiilor lor. Compania a pus la punct și un sistem de stimulare a celor care recomandă o persoană pentru angajare. Vor primi un bonus financiar, dacă noul angajat va rămâne în cadrul societății pentru cel puțin șase luni.