Campania națională în domeniul inspecției muncii „O zi pe săptămână” s-a desfășurat în luna iunie, la toate fabricile de mobilă din țară. În județul Olt au fost controlate unitățile care au ca obiect de activitate fabricarea de mobilă sau comerțul cu amănuntul. La jumătate din cei 16 angajatori verificați, inspectorii ITM au găsit nereguli. Cea mai mare amendă a fost dată la o societate din localitatea Dobrun.
Alte nereguli găsite de inspectorii ITM se referă la neîncheierea contractelor individuale de muncă anterior începerii raporturilor de muncă, dar și completarea eronată a registrului de evidență a salariaților și neevidențierea timpului de muncă. Față de anul trecut, valoarea amenzilor aplicate anul acesta pentru munca la negru este mult mai mare.
Controalele celor de la ITM vor continua și în alte domenii de activitate.