În perioada 27 aprilie-1 mai, sute de polițiști olteni s-au aflat zilnic la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică, astfel încât cetățenii să se poată relaxa în minivacanța de 1 Mai. În aceste zile, activitățile s-au desfășurat în sistem integrat.
Totodată, polițiștii rutieri au reținut 81 de permise și au retras 11 certificate de înmatriculare.
În primele patru luni ale acestui an s-au înregistrat 54 de accidente grave, în urma cărora și-au pierdut viața 10 persoane, alte 53 au fost grav rănite, iar 28 au suferit răni ușoare. În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul accidentelor rutiere grave a crescut, dar cel al persoanelor decedate a scăzut.