Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Slatina au aflat povestea familiei Burdujan, din comuna Milcov, de pe rețeaua de socializare. Cei patru copii și părinții lor au rămas fără nimic, după ce casa le-a fost cuprinsă de flăcări. În sprijinul lor au venit recent cei de la Crucea Roșie, iar, acum, polițiștii de la Serviciul Rutier Slatina. Aceștia au strâns o sumă de bani, au pregătit câteva pachete pentru copii și au reușit să aducă bucurie pe chipurile lor.
Oamenii legii nu se află la prima acțiune de acest gen. Au mai ajutat și alte familii greu încercate, iar în timpul liber sunt voluntari ai Crucii Roșii Olt.
Polițiștii spun că vor mai ajuta și alte persoane aflate în dificultate și fac apel la cetățeni să li se alăture în acest demers.