La finalul lunii octombrie, patru persoane din comuna Spineni au fost arestate, iar un minor a fost pus sub control judiciar, în urma unui scandal pe care aceștia l-au provocat. Aflați sub influența alcoolului, scandalagii au distrus gospodăria unor vecini cu pietre și i-au rupt piciorul unuia dintre polițiștii care au intervenit la fața locului. Șefii lor spun că aceștia au acționat exemplar.
A fost totuși dispusă o anchetă privind modul de intervenție a oamenilor legii.
Agentul de poliție bătut, Constantin Bobaru, a fost transportat la Spitalul Județean Slatina, unde a fost diagnosticat cu o dublă fractură de gambă stângă, cu deplasarea ambelor oase. Acesta necesită pentru vindecare 120 de zile de îngrijiri medicale. Conducerea Poliției Olt spune că după finalizarea anchetei va face publice rezultatele verificărilor.