Alarma s-a dat puțin după ora 20.00. A fost anunțat un incendiu la o clădire din incinta Colegiului Național „Radu Greceanu” din Slatina, iar mai multe autospeciale de la ISU Olt, Poliție, Jandarmerie și Ambulanță au intervenit la fața locului. Conform scenariului, 50 de elevi care se aflau în internat au fost evacuați, după ce un incendiu a izbucnit în laboratorul de informatică, din cauza unui scurtcircuit.
Elevii au explicat cum cred ei că trebuie să procedeze în cazul unui incendiu.
Astfel de exerciții au loc periodic, atât la instituțiile de învățământ, cât și la cele publice. Principalul scop al acestor acțiuni, pe lângă antrenarea pompierilor, este pregătirea populației în cazul unei situații de urgență.