Campania „Aripi Frânte”, organizată de Poliția Română și Asociația Necuvinte, își propune să ajute femeile care sunt victime ale violenței în familie. Organizatorii acestei acțiuni au vorbit, astăzi, la Slatina, despre acest fenomen.
Punctul central al acestei campanii îl reprezintă filmul documentar „Aripi Frânte”, care prezintă situația victimelor violenței în familie, prin câteva cazuri ale unor deținute aflate în Penitenciarul de Femei Târgșor. Sătule de abuzurile partenerilor de viață, acestea au ajuns să își facă dreptate singure.
Reprezentanții Asociației Necuvinte ajută gratuit femeile abuzate. Le oferă adăpost, consiliere, le ajută la cumpărături și chiar le reprezintă în instanță. Pentru a opri fenomenul, organizatorii acestei acțiuni spun că este nevoie și de o implicare mai mare din partea justiției.
Polițiștii le sfătuiesc pe femeile abuzate să nu accepte să trăiască într-un astfel de mediu.
Caravana națională de promovare a campaniei „Aripi Frânte” va ajunge și în alte județe din țară, în perioada următoare.