Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Viitori șoferi, atenție, se filmează!
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 33

Începând de mâine, proba practică la examenul pentru  obținerea permisului de conducere va fi înregistrată audio și video și în județul Olt. În alte județe din țară, sistemul funcționează deja de pe 30 iunie. Astfel, nu va mai fi nevoie de martor în timp examinării auto, iar imaginile vor fi de folos candidatului, în cazul în care contestă rezultatul probei practice.



Noua lege privind înregistrarea video și audio la examenul pentru obținerea permisului auto a intrat în vigoare pe 30 iunie 2017, la nivel național. În județul Olt, mașinile școlilor de șoferi au fost dotate cu acest echipament de înregistrare abia acum, iar mâine este prima zi în care va fi folosit.

Serviciul de Permise Olt a primit patru astfel de sisteme tehnice de monitorizare, care vor fi instalate pe autovehiculele folosite la susținerea probei practice, chiar în ziua examenului.

Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după examinator, ziua și ora examinării.

Potrivit reprezentaților Serviciului de Permise Olt, nu se înregistrează audio sau video proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 şi A.

Redactor: Dana Mihăilă
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE