Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Cardul european de sănătate, foarte căutat
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 34

Odată cu perioada concediilor, a crescut și numărul solicitărilor pentru eliberarea cardului european de sănătate. Sute de olteni au solicitat acest document la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru a pleca în concediu în străinătate, sau, din contră, pentru a se întoarce acasă. Cu ajutorul cardului european de sănătate, persoanele asigurate pot beneficia gratuit de îngrijiri medicale în regim de urgență, în orice țară membră a Uniunii Europene.



Cardul european de sănătate nu trebuie să lipsească din bagaj atunci când plecați în vacanță. În cazul în care vă îmbolnăviți și aveți nevoie de îngrijiri medicale de urgență, le puteți primi gratuit doar dacă prezentați acest document. Altfel, sunteți nevoit să suportați cheltuielile pentru tratament. În această perioadă, sute de olteni au solicitat cardul european la Casa de Asigurări de Sănătate Olt.
Reprezentanții CAS spun că în fiecare vară se confruntă cu această situație și la fel de aglomerat va fi în toate lunile de vară. Pentru a obține cardul european de sănătate, cei interesați trebuie să depună o cerere la CAS Olt, însoțită de documente care reprezintă dovada asigurării. Documentul este valabil doar pentru îngrijirile medicale de urgență.
Cardul european de sănătate se eliberează în maximum zece zile lucrătoare. Asigurații pot solicita cardul în regim de urgență. În această situație, primește un document înlocuitor.
Redactor: Dana Mihăilă
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE