Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
„Educație rutieră” - faza județeană
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 36

Elevi de la unități de învățământ din Slatina și Drăgănești Olt au participat, astăzi, la faza județeană a concursului „Educaţie Rutieră - Educaţie pentru Viaţă”. Competiția s-a desfășurat la Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, iar concurenții au avut de trecut două probe: un test cu întrebări privind circulația pe drumurile publice, dar și o probă de îndemânare cu bicicleta în poligon.



Concursul „Educaţie Rutieră - Educaţie pentru Viaţă” s-a desfăşurat în această dimineață sub supravegherea cadrelor didactice și a polițiștilor de la Serviciul Rutier. La competiție au participat șase echipaje de gimnaziu și liceu. Concursul a început cu o testare ce a constat în 20 de întrebări de legislație rutieră.
Proba practică a constat într-un traseu pe care elevii l-au parcurs cu bicicleta. Unii s-au descurcat bine, pe alții, emoțiile i-au cam pus în dificultate.
Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean, Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina și Poliția Rutieră. Elevii spun că au ce învăța din această competiție.
Câștigătorii la faza județeană au fost, la gimnaziu, elevii de la Școla „Constantin Brâncoveanu” din Slatina, iar la liceu, cei de la Colegiul Tehnic „Alexe Marin”.
Redactor: Dana Mihăilă
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE