Ştiri pe scurt
Social
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 34
S-A DECLANŞAT MECANISMUL EUROPEAN DE PROTECŢIE CIVILĂ
Lipsa vaccinului împotriva hepatitei B obligă autoritățile române să declanșeze mecanismul european de protecție civilă. Au rămas doar cateva mii de doze în toată țara. Ministrul Sănătății a anunțat că deja caută stocuri disponibile în alte state, însă nu a primit nicio ofertă de o săptămână, de când a fost lansat apelul. Este posibil, însă, să primim vaccinul de la o companie din… Coreea de Sud.
În stocurile direcțiilor de sănătate publică din toată țara, au rămas mai puțin de patru mii de doze de vaccin împotriva hepatitei B, care ar trebui administrat după naștere, în maternitate.
SALARII MAI MARI PENTRU PERSONALUL NEDIDACTIC
Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat joi o Ordonanță de Urgență în acest sens.
Actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei, în funcție de vechimea în muncă.
CONTROALE INTENSIVE ÎNAINTE DE PAŞTI
Din primele zile ale lunii aprilie, comercianții care vând carne congelată vor fi amendați dacă nu au pe etichete data la care au fost produse alimentele și data la care au fost congelate, potrivit oficialilor ANSVSA.
„De zilele acestea am început să îi informăm, iar din primele zile ale lunii aprilie, atunci când vor începe controalele dinaintea Paștelui, inspectorii ANSVSA vor aplica și amenzi celor care nu s-au conformat cu cerințele noastre”, au declarat oficiali instituției. Paștele cade anul acesta pe data de 16 aprilie, iar controalele ANSVSA vor începe cu două săptămâni înainte de sărbătoare pascală. Până atunci toți comercianții mici și mari vor avea timp să se conformeze. Acțiunea se adresează agenților economici care dețin unități de tranșare, centre de reambalare, depozite frigorifice, depozite alimentare, supermarketuri, hipermarketuri, magazine alimentare, restaurant sau cantine. Acestea vizează obligativitatea înscrierii pe eticheta produsului a indicațiilor cu privire la data producției și la data congelării cărnii și a peștelui neprocesat congelat.
CAMPIONI LA ÎNVĂŢATUL LIMBILOR STRĂINE
Peste 17 milioane de elevi de şcoală primară din Uniunea Europeană studiau cel puţin o limbă străină în 2015, iar peste zece milioane dintre aceştia (aproximativ 58,8%) învăţau două limbi străine sau mai mult, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică. În 2015, aproape toţi copiii din învăţământul secundar învăţau cel puţin două limbi străine în Luxemburg (100%), Finlanda (98,4%), Italia (95,8%), Estonia (95,4%) şi România (95,2%). În schimb, mai puţin de 10% dintre elevi învăţau două sau mai multe limbi străine în Ungaria (6%) şi Austria (8,8%).
Redactor: Mirela Vârşă