Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Buteliile de aragaz, la control
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 65

Service-urile auto, comercializarea buteliilor pentru gaz petrolier lichefiat tip aragaz, siguranţa jucăriilor, toate acestea au făcut obiectul controalelor efectuate de comisarii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Olt în luna noiembrie.  Din cei peste 30 de agenţi economici verificaţi, la jumătate dintre aceştia s-au depistat probleme.



Nici în luna noiembrie, agenţii economici nu au scăpat de ochii vigilenţi ai reprezentanţilor Protecţiei Consumatorului. Aceştia au desfăşurat trei tematici naţionale de control. Unul dintre acestea a vizat service-urile auto. Nu mai puţin de nouă agenţi economici au fost verificaţi, la patru dintre aceştia fiind constate nereguli pentru care s-au aplicat amenzi.

În aceeași perioadă au fost verificări privind respectarea legislației în domeniul protecției consumatorilor la comercializarea buteliilor pentru gaz petrolier lichefiat tip aragaz, umplute, pregătite pentru livrare către consumatori. Au fost controlaţi şase operatori economici, iar la trei dintre aceştia s-au constatat deficienţe.

Ultimul control a vizat modul de respectare a prevederilor privind siguranţa jucăriilor, inclusiv la comerţul online. Şi aici, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au depistat nereguli unde au aplicat amenzi de peste 15.000 de lei. Valoarea totală a amenzilor aplicată de comisarii de la OPC, în luna noiembrie, este de 31.000 de lei.

Redactor: Simona Andrei
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

USAMV: Studenții au impresionat cu produse bio și idei de succes

Un altfel de examen a avut loc, astăzi, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din Slatina. Studenții din anul III au susținut examenul de agro-marketing, care a ajuns deja la cea de-a șaptea ediție. Astfel, tinerii au venit în fața profesorilor cu produse tradiționale și bio, pe care le-au prezentat fiecare cum a știut mai bine. Conducerea facultății i-a felicitat și a subliniat importanța promovării produselor bio și tradiționale, dar și ideile bune pentru adevărate afaceri de succes.
27 Mai 2026

CNRG: Emoție și bucurie la festivitatea de absolvire

Curtea interioară a Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, astăzi, locul în care emoțiile au vorbit mai mult decât cuvintele. Peste 200 de elevi ai celor șapte clase de a XII-a au trăit unul dintre cele mai importante și sensibile momente din viața lor: festivitatea de absolvire. Îmbrăcați în robe și înconjurați de familie, profesori și colegi, absolvenții promoției 2022-2026 au spus adio anilor de liceu, anilor în care au crescut împreună, au legat prietenii și au construit amintiri care îi vor însoți mereu.
25 Mai 2026