Ştiri pe scurt
Social
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 17
CRĂCIUN ÎN LINIŞTE ŞI SIGURANŢĂ
Peste 500 de poliţişti olteni vor fi la datorie, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în liniște și siguranță. Din totalul poliţiştilor care acționează în această perioadă, pe raza județului Olt, 250 sunt de la structurile de ordine publică, 104 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. De asemenea, aproape 250 de patrule de siguranţă publică, dintre care 61 pedestre şi 187 auto, vor acționa, zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Totodată, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și asigurarea fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi 74 de autospeciale, dintre care 21 dotate cu aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.
LEGEA FUMATULUI, DIN NOU SCHIMBATĂ
Pe masa de lucru a noilor parlamentari va fi depus un act normativ prin care se va schimba actuala lege care interzice total fumatul în spațiile publice închise. Noua lege va permite înfiinţarea în instituții a unor spații special amenajate pentru fumători. Restaurantele, barurile, cafenelele vor avea de asemenea spații speciale pentru fumători, iar fumatul pe terase va fi permis. Aleșii spun că au luat act și de solicitările celor care au contestat legea, patroni de restaurante, hoteluri, restaurante, dar și de cei din industria tutunului. Aceștia spun că le-au scăzut vertiginos afacerile după intrarea în vigoare a legii.
ORĂŞENII, SĂRBĂTORI DUPĂ BUGET
În mediul urban bugetul total alocat pentru sărbători este estimat la 1.660 lei, conform datelor studiului „Cumpărăturile de sărbători”, realizat de o cunoscută companie de statistică.Trei sferturi dintre locuitori vor cheltui între 1.000 și 3.000 lei pentru Crăciun și Revelion, iar 18% vor avea la dispoziție o sumă mai mică de 1.000 de lei.
O parte semnificativă a bugetului va fi destinată cumpărării produselor alimentare și nealimentare. Locuitorii din mediul urban vor cheltui, în medie, pentru produsele alimentare 649 de lei, iar pentru cele nealimentare, 430 de lei. 564 de lei este bugetul mediu alocat pentru cadourile oferite celor dragi. Respondenții care au ales să petreacă această perioadă călătorind vor plăti 784 de lei, iar pentru ieșile în oraș, 287 de lei.
Redactor: Mirela Vârşă