Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Mai simplu pentru cetăţeni
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 100

La nivelul județului Olt, atât copia actului de identitate, necesară obținerii certificatului de cazier judiciar, cât și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite prin e-mail. Procedurile au fost simplificate, în beneficiul cetăţeanului, anunţă reprezentanţii Poliţiei. Astfel, oamenii nu mai sunt nevoiţi să facă drumuri între diferite ghişee.


Poliția Română adoptă, în sfârşit, măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale. Astfel, când o persoană fizică sau juridică solicită obținerea certificatului de cazier judiciar, nu mai trebuie să meargă la poliţie. Poate trimite o cerere din orice loc, unde există xerox şi internet. Procedura a fost simplificată şi în ceea ce priveşte dovada plăţii amenzilor.

Astfel, copia xerox a cărții de identitate, pentru obţinerea cazierului, poate fi trimisă de acum pe adresa de e-mail cazier@ot.politiaromana.ro. Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România. Cât despre dovada plăţii amenzilor, şi aceasta poate fi trimisă în format electronic.

Noua adresă la care poate fi trimisă dovada plăţii amenzii este oug.41.2016.sr@ot.politiaromana.ro.

Reprezentanţii Poliţiei Olt spun că, până acum, această dovadă era trimisă la Bucureşti, de unde ajungea apoi în judeţul din care provinea cetăţeanul respectiv. Din luna august, poate fi trimisă, direct la Poliţia Rutieră din fiecare judeţ.

Redactor: Dana Mihăilă
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

USAMV: Studenții au impresionat cu produse bio și idei de succes

Un altfel de examen a avut loc, astăzi, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din Slatina. Studenții din anul III au susținut examenul de agro-marketing, care a ajuns deja la cea de-a șaptea ediție. Astfel, tinerii au venit în fața profesorilor cu produse tradiționale și bio, pe care le-au prezentat fiecare cum a știut mai bine. Conducerea facultății i-a felicitat și a subliniat importanța promovării produselor bio și tradiționale, dar și ideile bune pentru adevărate afaceri de succes.
27 Mai 2026

CNRG: Emoție și bucurie la festivitatea de absolvire

Curtea interioară a Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, astăzi, locul în care emoțiile au vorbit mai mult decât cuvintele. Peste 200 de elevi ai celor șapte clase de a XII-a au trăit unul dintre cele mai importante și sensibile momente din viața lor: festivitatea de absolvire. Îmbrăcați în robe și înconjurați de familie, profesori și colegi, absolvenții promoției 2022-2026 au spus adio anilor de liceu, anilor în care au crescut împreună, au legat prietenii și au construit amintiri care îi vor însoți mereu.
25 Mai 2026