Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Viteza le-a golit buzunarele
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 53

Timp de trei zile, la Olt a plouat cu amenzi. Poliţiştii au fost cu ochii pe toate abaterile constatate în trafic. Fie că vorbim despre nepurtarea centurii de siguranţă, neacordarea de prioritate sau consumul de alcool la volan, toate au fost sancţionate de agenţii rutieri. Peste 1.000 de amenzi au fost aplicate, din care aproape jumătate pentru viteză.




Vineri, sâmbătă şi duminică, acestea au fost cele trei zile de foc pentru participanţii la trafic. Fie că vorbim despre pietoni, conducători auto sau mopedişti, cu toţii s-au aflat în vizorul poliţiştilor. Acţiunile de prevenire a evenimentelor nedorite au avut loc la nivel naţional şi s-au soldat cu peste 9.000 de sancţiuni.

Sancţiuni contravenţionale – 9.231

Depăşirea vitezei legale – 3.835

Depăşiri neregulamentare - 112

Consum de alcool – 111

Neacordare de prioritate – 64

Au fost reţinute 556 permise de conducere, cele mai multe pentru alcool şi viteză. Peste 1.000 de conducători auto olteni au picat în plasa rutieriștilor.

Dintre şoferii depistaţi că au urcat la volan sub influenţa băututilor alcoolice, recordul l-a deţinut un tânăr din comuna Schitu,  în cazul căruia aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,77mg/l.
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

USAMV: Studenții au impresionat cu produse bio și idei de succes

Un altfel de examen a avut loc, astăzi, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din Slatina. Studenții din anul III au susținut examenul de agro-marketing, care a ajuns deja la cea de-a șaptea ediție. Astfel, tinerii au venit în fața profesorilor cu produse tradiționale și bio, pe care le-au prezentat fiecare cum a știut mai bine. Conducerea facultății i-a felicitat și a subliniat importanța promovării produselor bio și tradiționale, dar și ideile bune pentru adevărate afaceri de succes.
27 Mai 2026

CNRG: Emoție și bucurie la festivitatea de absolvire

Curtea interioară a Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, astăzi, locul în care emoțiile au vorbit mai mult decât cuvintele. Peste 200 de elevi ai celor șapte clase de a XII-a au trăit unul dintre cele mai importante și sensibile momente din viața lor: festivitatea de absolvire. Îmbrăcați în robe și înconjurați de familie, profesori și colegi, absolvenții promoției 2022-2026 au spus adio anilor de liceu, anilor în care au crescut împreună, au legat prietenii și au construit amintiri care îi vor însoți mereu.
25 Mai 2026