În mai puţin de o săptămână, fumătorii nu vor mai putea să îşi aprindă ţigările în spaţiile publice închise, adică la locul de muncă, în baruri şi restaurante, inclusiv în mijloacele de transport în comun sau la locurile de joacă pentru copii. Din 16 martie, Legea antifumat intră în vigoare, iar reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, Poliţiei Locale şi de la Protecţia Consumatorului vor face controale şi vor aplica amenzi, iar sancțiunile pot merge până la sistarea activității.
Astăzi a avut loc o videoconferinţă la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, privind măsurile care vor fi luate pentru Legea antifumat. Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au fost informaţi că, zilele acestea, se va emite un ordin care va spune clar ce amenzi pot fi aplicate de pompieri, poliţişti şi jandarmi, şi care sunt atribuţiile lor privind această lege. Administratorii unităţilor de alimentaţie publică din Slatina se pregătesc deja să interzică fumatul în interiorul localurilor. Aceştia spun că vor lipi afişe cu fumatul interzis şi le vor explica tuturor clienţilor că, începând din 16 martie, pot să îşi aprindă ţigara numai afară.
Clienţii spun că nu îi deranjează că nu vor mai avea voie să fumeze în interior ci, din contră, cred că Legea antifumat este foarte bună. Amenzile, care nu sunt deloc de neglijat, vor fi aplicate atâte persoanelor fizice, cât şi administratorilor de localuri.
În cazul în care administratorii sunt prinşi că încalcă repetat Legea antifumat, sancţiunile sunt drastice. La prima abatere, amenda este de 5.000 de lei, la a doua, 10.000 de lei, plus suspendarea activităţii, iar la a treia abatere, 15.000 de lei şi închiderea localului.