Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Gata cu fumatul din 16 martie
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 60

În mai puţin de o lună, fumătorii nu îşi mai pot aprinde ţigara în spaţiile publice. Legea antifumat a fost publicată în Monitorul Oficial şi va putea fi aplicată din 16 martie. Cei care nu o respectă riscă amenzi usturătoare, care vor fi aplicate de Poliţia Locală, angajaţii MAI şi comisarii de la Protecţia Consumatorului.




Fumatul va fi interzis total în cluburi, baruri, restaurante, taxi-uri, instituţii de învăţământ, spitale, precum şi la locurile de joacă pentru copii. Nerespectarea prevederilor de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 la 500 de lei. În cazul persoanelor juridice, sancţiunile pot ajunge până la 5.000 de lei, pentru prima abatere, şi 10.000 de lei, pentru a doua abatere, plus suspendarea activităţii. În cazul în care, nici după cea de-a doua abatere, administratorii nu respectă legea, a treia oară amenda ajunge până la 15.000 de lei. Amenzile pot fi aplicate de poliţiştii locali, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, adică poliţişti, pompieri, jandarmi. În unele situaţii pot da amenzi şi comisarii de la Protecţia Consumatorului.

În cazul celulelor pentru deţinuţii din penitenciarele de maximă siguranţă, fumatul este permis. De asemenea, Legea antifumat interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor şi ţigărilor de foi.
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Greceanu: Fără deschidere oficială în prima zi de școală

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, noul an școlar a început cu bucurie și emoție, atât pentru bobocii de la clasele a V-a și a IX-a, cât și pentru elevii de clasa a XII-a. Cu toții s-au reunit în sălile de clasă. Pentru că anul acesta nu a mai avut loc deschiderea oficială în curtea școlii, așa cum se obișnuia de fiecare dată, deoarece profesorii de la „Radu Greceanu” au ales să fie solidari cu colegii lor din întreaga țară, care au protestat astăzi la București.
08 Sep 2025

Început de an școlar cu emoții la „Ion Minulescu”

Colegiul National „Ion Minulescu” din Slatina a organizat, astăzi, festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru elevii de la clasele pregătitoare. Cei mici au pășit cu emoție în curtea școlii, unde a avut loc ceremonia oficială, iar doamnele învățătoare au strigat catalogul. Chiar dacă s-au aflat la școală, dascălii de la Minulescu au transmis că sunt alături de colegii lor din întreaga țară, care au protestat la București.
08 Sep 2025