Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Bătaia nu este ruptă din rai
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 59

Aproape în fiecare zi auzim despre copii neglijaţi şi abuzaţi, însă realitatea este mult mai crudă. În spatele uşilor închise, mulţi tineri au parte de rele tratamente din partea părinţilor şi doar o mică parte dintre ei au puterea să tragă un semnal de alarmă. Anul trecut, reprezentanţii Direcţiei de Protecţie a Copilului au înregistrat aproape 90 de sesizări referitoare la neglijenţă sau abuz.




Se spune că „bătaia este ruptă din rai” şi nu de puţine ori părinţii preferă corecţia fizică şi nu cea verbală, atunci când cei mici greşesc. În loc să le explice copiilor ce au greşit, aleg să le articuleze câte o palmă, care potrivit legii este considerată abuz. În Olt, zeci de persoane au avut puterea să sesizeze organele abilitate cu privire la astfel de cazuri.

Părinţii recunosc de foarte puţine ori faptele de neglijare sau violenţă. În astfel de situaţii, se ajunge în instanţă pentru stabilirea măsurilor ce vor fi luate. În peste jumătate dintre abuzurile la adresa copiilor înregistrate de autorităţi a fost vorba de neglijare.

În 13 dintre cele aproape 80 de cazuri vorbim despre copii victime ale violenţei domestice, găzduiţi împreună cu mamele în centrele maternale.

Redactor. Iulia Nedeloiu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Greceanu: Fără deschidere oficială în prima zi de școală

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, noul an școlar a început cu bucurie și emoție, atât pentru bobocii de la clasele a V-a și a IX-a, cât și pentru elevii de clasa a XII-a. Cu toții s-au reunit în sălile de clasă. Pentru că anul acesta nu a mai avut loc deschiderea oficială în curtea școlii, așa cum se obișnuia de fiecare dată, deoarece profesorii de la „Radu Greceanu” au ales să fie solidari cu colegii lor din întreaga țară, care au protestat astăzi la București.
08 Sep 2025

Început de an școlar cu emoții la „Ion Minulescu”

Colegiul National „Ion Minulescu” din Slatina a organizat, astăzi, festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru elevii de la clasele pregătitoare. Cei mici au pășit cu emoție în curtea școlii, unde a avut loc ceremonia oficială, iar doamnele învățătoare au strigat catalogul. Chiar dacă s-au aflat la școală, dascălii de la Minulescu au transmis că sunt alături de colegii lor din întreaga țară, care au protestat la București.
08 Sep 2025