Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Bercea Mondial îi bagă la închisoare pe Băsescu şi Căpăţână
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 60

Pedepse cu închisoarea pentru Marian Căpăţână şi Mircea Băsescu, în dosarul în care au fost judecaţi pentru mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Căpăţână şi Băsescu au fost condamnaţi astăzi de magistraţii Tribunalului Constanţa la trei, respectiv, patru ani de detenţie. Sentinţa nu este definitivă.




Marian Căpăţână şi Mircea Băsescu au fost judecaţi în acelaşi dosar pentru că ar fi luat mită de la familia lui Bercea Mondial, pentru a-l scăpa de închisoare. Pedeapsa cea mai mare stabilită de Tribunalul Constanţa a fost pentru Mircea Băsescu, respectiv patru ani de închisoare cu executare. Marian Căpăţână a primit trei ani cu executare, acesta fiind acuzat de complicitate la trafic de influenţă.

„Mărturisesc că mă surprinde decizia în prima instanţă a judecătorilor de la Tribunalul Constanţa, dar asta este. E o sentinţă pronunţată de instanţă şi o respectăm şi evident o vom ataca cu apel la instanţa superioară. În rest, efectiv sunt stupefiat pentru că Bercea şi familia lui nu a spus niciodată, pe parcursul anchetelor şi al audierilor în instanţă, că mi-a dat mie banii, ci lui Marian Căpăţână”, a declarat Mircea Băsescu, pentru Agerpres.

Sentinţa Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Marian Căpăţână şi Mircea Băsescu au fost trimişi în judecată în iunie 2014. Potrivit procurorilor DNA, în perioada februarie 2011 - februarie 2012, Mircea Băsescu a primit un sfert de milion de euro de la Florin Anghel (fiul lui Bercea) prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţi pentru ca Bercea să obţină o condamnare mai mică sau chiar să fie eliberat din închisoare.

Marian Căpăţână fost şeful PDL Drăgăneşti Olt, iar în 2010 a participat la botezul nepoatei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, unde a fost naş Mircea Băsescu.
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE