Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Legea irigațiilor trebuie aplicată cu strictețe
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 60

După o primă încercare nereușită, așa numita Lege a irigațiilor a primit în sfârșit aviz favorabil din partea deputaților. Prin acest proiect, în perioada 2016-2020 va fi alocată pentru reabilitarea sistemului național de irigații suma de  peste un miliard de euro. O lege foarte bună, dar care trebuie aplicată cu strictețe, spun reprezentanții Direcției Agricole.




Prin această nouă lege se stabilesc trei lucruri importante. În primul rând, aproape 1.000 de oameni, din cei 3.500 dați afară de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, vor fi  angajați. Lucru ce va conferi stabilitate instituției.

Al doilea aspect important îl reprezintă acel peste un miliard de euro ce va fi investit în reabilitarea sistemului național. Prima tranșă de bani ar trebui alocată pentru refacerea infrastructurii principale, acolo unde există deja proiecte pe fonduri europene.

Reprezentanții Direcției Agricole Olt consideră că și costurile pentru norma de irigații trebuie gândite foarte bine, astfel încât fermierul să nu fie nevoit să plătească mai mult de 100 -140 de lei pe hectarul irigat. O altă noutate a legii o reprezintă abonamentele. Fermierii vor trebui să plătească anual 20 de lei pe hectar, fie că au terenurile pentru irigații ori pentru desecări.
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE