Numărul cazurilor de gripă, în județul Olt, se menține crescut și în luna februarie. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în prima săptămână au fost înregistrate peste 1.000 de infecții respiratori și pneumonii și aproape 200 de noi cazuri de gripă. Din fericire, nu a mai fost înregistrat niciun deces din cauza virusului gripal.
Numărul îmbolnăvirilor se menține însă crescut, iar cadrele medicale reamintesc să nu neglijăm măsurile de prevenție, pentru că pericolul îmbolnăvirii nu a trecut. Aceasta este perioada de vârf în care gripa afectează, atât copiii, cât și persoanele vârstnice. Pentru limitarea extinderii îmbolnăvirilor, reprezentanții DSP desfășoară acțiuni de prevenire în instituțiile publice.
De la începutul sezonului rece și până în prezent, numărul cazurilor de gripă confirmate în județul Olt a ajuns la 1.030. Campania pentru prevenirea îmbolnăvirii va continua și la alte instituții publice, pentru ca oamenii să conștientizeze pericolul pe care îl aduce gripa, mai ales în cazul persoanelor nevaccinate și care au comorbidități.