Multe dintre secțiile Spitalului Județean de Urgență Slatina au fost modernizate. Începând de la saloane și până la cabinete de consultație și săli de operație, toate arată acum la standarde europene. Prima clădire reabilitată a fost Blocul Materno Infantil. Au fost lucrări ample și de durată aici, care au cuprins atât interiorul, dar și exteriorul clădirii. Recent au fost încheiate lucrările și la Clădirea Medicală, și aici intervenindu-se începând de la subsol și până la ultimul etaj. Următorul pe listă este Blocul Central al Spitalului, care a fost modernizat doar pe exterior. Aici, deși au fost făcute reparații în unele secții, este necesară o reabilitare capitală pe fiecare secție și în fiecare salon în parte.
Consiliul Județean Olt investeşte 243,7 milioane de lei într-o nouă clădire pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina, relocând secțiile de Boli infecțioase, Sterilizare centrală, Bloc operator și ATI, într-un corp modern cu heliport. Forul judeţean a scos la licitație achiziția publică de servicii de proiectare şi asistenţă tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor pentru investiția „Demolare pavilion infecţioase și construire clădire corp nou cu destinația de spital și activităţi medicale, amenajări exterioare adiacente, dotări, utilităţi". Acesta va fi cel mai mare proiect al spitalului, pentru că va fi ridicat de la zero un nou corp de clădire în care vor funcționa unele dintre cele mai importante secții ale spitalului.