În ședința Colegiului Prefectural, reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Olt au prezentat bilanțul privind asigurarea accesului cetățenilor la servicii medicale în baza Cardului European și Formularelor Europene în anul 2022. Ambele sunt din ce în ce mai solicitate de cei care au nevoie de tratament sau intervenții chirurgicale peste hotare.
Directorul CAS Olt, Carmen Cîrjan, a vorbit la Prefectură despre adresabilitatea oamenilor privind cele două documente medicale.
Printre persoanele care au beneficiat de tratament în străinătate se află și copii. Iar țările în care au mers pentru servicii medicale sunt: Italia, Franța, Germania. Reprezentanții CAS reamintesc asiguraților să respecte programarea la clinicile din străinătate, în baza căreia trebuie să solicite formularul S2.