Merg la medic fară cardul de sănătate. Mai mulți medici de familie din județul Olt au anunțat Casa de Asigurări de Sănătate că sunt persoane care se prezintă la cabinet și solicită servicii medicale, fără a putea face dovada calitatății de asigurat.
Medicii de familie spun că se pierde timp, mai ales în zilele în care este aglomerat la cabinet, pentru a verifica în sistem dacă pacienții respectivi sunt sau nu asigurați.
Sunt însă și situații când medicii de familie, pentru a veni în sprijinul pacienților, prescriu trimitere sau rețetă, dar pacientul trebuie să se întoarcă pentru a aduce cardul de sănătate. Altfel, pierde servicul medical solicitat.
Cardul de sănătate este instrumentul care validează serviciul de care a beneficiat asiguratul, în vederea decontării din fondul de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, și asigurații care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință primirea cardului national vor face dovada calității de asigurat tot cu adeverința de asigurat eliberată de casa de asigurări de sănătate. Totodată, persoanele care solicită emiterea cardului duplicat vor prezenta adeverința de înlocuire a cardului national, iar copii în vârstă de până la 18 ani vor beneficia de servicii medicale în baza certificatului de naștere sau actului de identitate.