Casa de Asigurări de Sănătate Olt vine cu o serie de precizări în ceea ce privește alegerea medicilor de familie, atât pentru persoanele asigurate, cât și pentru cele neasigurate din punct de vedere medical. Chiar dacă au aproape aceleași drepturi, atât asigurații și neasigurații trebuie să știe că au de respectat anumite reguli.
Pentru persoanele cărora nu le-a fost emis cardul sau care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză cardul national, ori pentru cei cărora li se va emite card naţional duplicat, precum şi pentru copiii între 0-18 ani, înscrierea/ sau schimbarea schimbarea medicului de familie se face pe baza unei cereri prin transfer.
Cât despre cei care, din diferite motive, doresc să își schimbe medicul de familie, reprezentanții CAS Olt spun că aceștia trebuie să aștepte o jumătate de an, pentru a-și putea găsi un nou medic.
Pentru înscrierea la un medic de familie, asigurații și neasigurații vor adresa o cerere de înscriere prin transfer sau cerere, medicului de familie la care doresc să se înscrie, precizând numele medicului de la care pleacă, după caz. Înscrierea prin transfer se face pe baza unei cereri şi a cardului naţional de sănătate, pentru persoanele asigurate, iar pentru cele neasigurate, doar pe baza unei cereri.