În fiecare an, de sărbători crește numărul solicitărilor la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, dar și la Urgențe. Sute de oameni au nevoie de ajutorul medicilor după masa de Paște, din cauza abuzurilor alimentare sau de alcool, ori pentru că își neglijează tratamentul pentru bolile cronice de care suferă. Medicul Dragoș Toader, de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, face apel la prudență, în această perioadă.
Și managerul Spitalului municipal Caracal, Liviu Radu vine cu o serie de recomandări, pentru zilele ce urmează. El spune că, în fiecare an, de Sărbători, Urgențele sunt luate cu asalt.
Chiar dacă numărul îmbolnăvirilor de Covid a scăzut mult, în ultima perioadă, medicii spun că nu trebuie să uităm de măsurile de protecție individuală. Managerul Spitalului Caracal -unitate medicală suport pentru tratarea cazurilor Covid, face apel la oameni să evite aglomerările și să poarte, totuși, masca de protecție, pentru a preveni un posibil nou vad de Covid-19.
Numărul echipajelor la Serviciul Județean de Ambulanță Olt a fost suplimentat, în perioada Sărbătorilor. Dacă în mod normal, în întreg județul intervin 20 de salvări zilnic, în aceste zile, vor fi pregătite 26 de ambulanțe, pentru a face față tuturor solicitărilor la 112.