Dacă numărul cazurilor noi este pe o pantă descrescătoare, cel al deceselor provocate de virusul SARS-COV-2 a explodat în acest weekend. Ieri au fost raportate șapte decese, la care s-au mai adăugat, astăzi, încă două. Este vorba de cinci femei și de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 44 și 86 de ani. Dintre aceștia, o singură persoană era vaccinată cu produsul Johnson&Johnson. Numărul deceselor de la începutul pandemiei și până acum a ajuns, astfel, la 774.
În acest moment, în spitalele din județ, sunt internate 197 de persoane, iar 19 sunt în stare gravă la secțiile ATI. Din datele Direcției de Sănătate Publică, 1.436 de olteni sunt în izolare la domiciliu, infectați cu COVID-19, iar 774 sunt în carantină, fiind contacți direcți ai unor persoane pozitive.
În ceea ce privește situația pe localități, Slatina rămâne cea mai afectată, cu o rată de infectare de 28,59 de cazuri la mia de locuitori. Nu aceeași situație se întâmplă și la Balș, acolo unde indicele a scăzut ușor, fiind astăzi de 20 la mie.