93 de cazuri noi de coronavirus sunt transmise, în ultimele 24 de ore, pentru județul Olt. Se înregistrează astfel 25.244 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei și până în prezent. În spitalele oltene se află internate 197 de persoane, 21 dintre acestea fiind în stare gravă la Terapie Intensivă. Sunt înregistrate și cinci noi decese.
Trei femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 55 și 83 de ani, sunt ultimii olteni decedați de Covid-19. Două dintre victime, respectiv un bărbat de 60 de ani și o femeie de 74 de ani, au murit chiar în ziua în care au chemat ambulanța acasă pentru testare, iar rezultatul a fost pozitiv. Potrivit autorităților, toate cele cinci victime aveau comorbidități și nu erau vaccinate anti-Coovid. Numărul deceselor în Olt a ajuns la 678.