204 noi cazuri de Covid-19 în județul Olt, în ultimele 24 de ore. Este bilanțul transmis, astăzi, de Grupul de Comunicare Strategică. Se ajunge astfel la 17.304 cazuri confirmate de la începutul pandemiei și până în prezent. 238 de persoane sunt internate în spitalele oltene, dintre care 19 sunt în stare gravă la Terapie Intensivă. Și numărul deceselor a explodat astăzi. Autoritățile au raportat șapte decese din cauza Covid-19. Victimele sunt patru femei și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 50 și 83 de ani. Unul dintre bărbații răpuși de Covid s-a stins din viață la doar câteva zile de la internare. Nu avea comorbidități. O femeie de 50 de ani a murit acasă, la câteva ore după ce chemase salvarea pentru testare, iar rezultatul a fost pozitiv. Bilanțul deceselor în Olt ajunge astfel la 450.