A scăzut mult numărul cazurilor în sectoarele Covid ale Spitalului Județean de Urgență Slatina. Dacă până luna trecută, cadrele medicale erau asaltate de bolnavi și suspecți de Covid, mulți dintre ei cu forme grave de boală, acum este o perioadă liniștită.
În scădere sunt și cazurile de prezentări la spital cu forme severe de boală. Cadrele medicale spun că pacienții nu mai stau acasă zile întregi cu simptomatologie, așa cum se întâmpla până acum, ci se prezintă din timp la medic.
Medicii recomandă vaccinarea tuturor persoanelor, chiar și a celor care au trecut prin boală. Vaccinarea nu garantează sută la sută că nu ne infectăm, dar ne protejează cu siguranță de formele severe de boală, susțin cadrele medicale.