Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Încurcătură financiară la Spitalul Caracal
18.04.2021
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 370

Încurcătură financiară la Spitalul municipal Caracal. Unitatea medicală a returnat Casei de Asigurări de Sănătate Olt o parte din banii primiți pentru stimulentul de risc COVID pe care îl iau angajații din sănătate, în această perioadă. Este vorba despre suma de 152.000 de lei. Cei de la CAS spun că vina aparține spitalului, care a întocmit greșit lista cu beneficiarii acestui stimulent.


 Spitalul municipal Caracal a primit mai mulți bani pentru stimulentul de risc COVID. Aproape două milioane de lei au ajuns la unitate în 2020, pentru personalul medical care a îngrijit pacienții infectați cu COVID. Din această sumă, conducerea Spitalului Caracal a returnat recent către CAS Olt, 152.000 de lei. Cum a fost posibil acest lucru? Se pare că banii au fost în plus, după ce lista cu persoanele care primesc acest stimulent ar fi fost completată greșit. Cel puțin așa spune CAS Olt.
„Conducătorul unităţii angajatoare este responsabil pentru completarea listei cuprinzând personalul beneficiar al stimulentului de risc”, transmite CAS printr-un comunicat de presă.
Contactat telefonic, managerul Spitalului din Caracal, Liviu Radu, a spus că cei de la Serviciul Contabilitate au trecut, inițial, mai mulți angajați pe listă pentru acordarea stimulentului de risc pentru Covid. Ulterior, s-a constatat că nu toți beneficiază de acest spor și astfel, banii au fost returnați către CAS Olt.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE