Se umplu spitalele de bolnavi COVID. La Spitalul Județean de Urgență Slatina, gradul de ocupare este unul foarte mare, iar numărul internărilor în Secțiile COVID crește și el zilnic. Potrivit medicului Florin Popa, purtătorul de cuvânt al unității medicale, astăzi erau internați 55 de pacienți confirmați.
Îngrijorător este că, din ce în ce mai mulți pacienți ajung târziu la spital. Fie încearcă să se trateze acasă, fie cred că duc boala pe picioare dar, în cele din urmă, ajung tot la medic.
Medicii recomandă prezentarea la spital încă de la primele simptome de boală. Tratat greșit sau cu întârziere, virusul Sars-Cov-2 în formă mai gravă afectează plămânii, iar pacientul ajunge direct la oxigen.