Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Vaccinul nu afectează donarea de sânge
18.01.2021
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 186

Donatorii de sânge se pot vaccina anti-Covid fără probleme. Specialiștii spun că serul împotriva virusului Sars-Cov-2 nu afectează în niciun fel donarea de sânge și nici invers. Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină din Slatina fac apel la donatori, inclusiv la cei care au făcut deja prima doză de vaccin, să meargă să doneze sânge pentru a salva vieți, întrucât cererea spitalelor pentru sânge și plasmă este în continuare mare.


Vaccinul anti-Covid și donarea de sânge nu au nicio legătură una cu alta. Astfel, dacă sunteți donator și doriți să vă vaccinați sau ați făcut-o deja, puteți dona sânge fără probleme. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Slatina, medicul Ramona Lesnic, le transmite donatorilor că nu au de ce să își facă griji din cauza vaccinului.
De asemenea, se poate dona sânge și între cele două doze de vaccin care se administrează la un interval 21 de zile. Cererea spitalelor pentru sânge și plasmă este în continuare mare. Spitalul Slatina, dar și spitalele din județ apelează frecvent la Centrul de Transfuzie pentru bolnavii aflați în stare gravă care necesită transfuzie, sau pentru pacienții Covid, ce au nevoie urgentă de plasmă.
Este criză de sânge în toată țara din cauza pandemiei de coronavirus. Iar principalul motiv îl reprezintă numărul tot mai scăzut de donatori. Cei care vor să ajute la salvarea de vieți sunt așteptați la centrul din Slatina. O singură donare de sânge poate salva până la trei vieți.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE