Noi alegeri vor avea loc la Colegiul Medicilor Olt, în perioada 13-14 martie. Mai mulți medici din județ candidează pentru cele 13 locuri disponibile pentru Consiliul Județean. Primul tur a avut loc la începutul lunii februarie, însă prea puțini medici s-au prezentat la vot, urmând să fie organizat și turul doi. Doi dintre candidații sunt chirurgii Florin Popa și Gabriel Chiriac. S-au hotărât să se înscrie în cursă pentru că vor să aducă o schimbare pentru toți colegii lor din județ și vor să contribuie la rezolvarea problemelor din sistem.
În ultimii ani, atribuțiile Colegiului Medicilor au fost diminuate, este de părere chirurgul Gabriel Chiriac, iar problema ghidurilor și a protocoalelor, care este și mai importantă, a rămas nerezolvată.
Și colegiul său, chirurgul Florin Popa, și-a trasat câteva obiective. În primul rând, este nevoie de o mai mare eficiență și transparență.
Cei doi medici candidați fac apel la toți cei aproape 800 de medici specialiști și de familie din județ să iasă la vot, în perioada 13-14 martie. Numai așa pot contribui la o schimbare în sistemul medical.